caravanaAcțiuni pentru a aduce ziua realizării visului se fac în mod constant, iar una dintre cele mai spectaculoase inițiative este Caravana Tinerilor Moldovei. În timpul lunii iulie, un autocar cu unioniști de pe ambele maluri ale Prutului vor cutreiera cuprinsul Republicii Moldova,aducând locuitorilor ajutor și mesajul unionist al unui viitor care ne surâde. Cele șase caravane se îndreptă spre toate colțurile Republicii Moldova: în sud spre Cahul și Ștefan Vodă, în centru spre Ungheni și Rezina iar în nord spre Briceni și Soroca.

Primele două au avut deja loc, iar participanții au avut parte de experiențe de neuitat. În primul rând caravanele nu sunt simple plimbări sau excursii, ci oportunități de a întâlni și de a dialoga cu oamenii satelor Basarabiei. Este ocazia de a dărui ceva unor oameni care poate au avut mai puțin noroc, de a ajuta familii nevoiașe, de a vărui un gard, de a curăța un parc sau de a îngriji un cimitir de onoare. A dărui îmbogățește altfel decât a primi, pentru că actul de a primi îmbogățește material, însă a dărui îmbogățește sufletește. Totuți, pentru că localnicii sunt ospitalieri, oriunde înnoptează caravana, cazarea este asigurată la fața locului, fără cost. Autocarul de 50 de locuri este confortabil.

Astfel, sub genericul Viitorul ne surâne, Caravana reprezintă o oportunitate pentru oricare român să cunoască mai bine brazda de pământ românesc și oamenii de dintre Prut și Nistru. Basarabia are miros - mirosul fânului întins vara la uscat, are gust – gustul caiselor coapte, poate fi auzită – prin poveștile sătenilor ei, poate fi simțită – prin valurile reci ale Nistrului ce domolesc arșița. Basarabia trebuie simțită, trebuie văzută, trebuie cunoscută, și astfel îndrăgită și mai mult, tot românul va fi și mai dedicat idealului Unirii.

Invităm toți românii unioniști să participe la următoarele caravane „Trai mai bun”, care vor merge în Briceni, Soroca și Rezina. Cunoașteți-vă idealul pentru care luptați! Descoperă Basarabia!

Înscrierile se fac la numarul de telefon: 0733696233 (Mariana) sau pe e-mailul contact@actiunea2012.ro.

Vă așteptăm alături de noi într-una din turele următoare:

16-20 iulie : Chișinău-Briceni-Chișinău

21-25 iulie: Chișinău-Soroca-Chișinău

26-30 iulie: Chișinău-Rezina-Chișinău