27 augMembrii şi simpatizanţii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 vor marca Ziua Independenţei Republicii Moldova faţă de Uniunea Sovietică printr-un eveniment inedit organizat la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti (Aleea Alexandru, nr. 40), pe data de 27 august la orele 19:00.

Astfel, militanţii unionişti vor consuma struguri în faţa ambasadei, în semn de solidaritate cu producătorii agricoli din Basarabia.

Reamintim că la peste două decenii de la declararea independenţei faţă de blocul sovietic, Republica Moldova este ţinta unui şantaj economic şi a unei politici internaţionale practicate de Federaţia Rusă după aceleaşi metode agresive ale epocii sovietice; producătorii agricoli din Basarabia vor găsi însă în România un aliat comercial de încredere”, a declarat av. Dr. Mihai Nicolae, copreşedintele Acţiunii 2012.

De asemenea, evenimentul se înscrie în campania „Lunile Tricolorului”, desfăşurată în perioada 12 august - 12 octombrie, cu două puncte culminante: pe 14 septembrie - Marşul de la Chişinău şi pe 12 octombrie - Marşul de la Bucureşti.