Peste 10 000 de elevi din toate județele României vor fi implicați în cadrul campaniei , „O oră de istorie pentru Basarabia”, proiect desfășurat sub egida Platformei Civice Acțiunea 2012 și Centrului pentru Cultură, Istorie și Educație în colaborare cu peste 120 de licee din țară.

Campania „O oră de istorie pentru Basarabia" se va desfășura în perioada 1-5 aprilie 2013, în timpul săptămânii ,,Să știi mai multe, șă fii mai bun!" iar peste 300 de voluntari vor susține cursuri de informare asupra trecutului și prezentului provinciei românești Basarabia, dar și asupra realităților românilor de la Est de Prut cu scopul de a sesiza necesitatea implicării active a tinerilor în procesul de readucere a Basarabiei acasă.

,,Vrem să promovăm mesajul "Basarabia e România" dincolo de înscrisurile pe care le vedem în toată România. E nevoie ca tinerii să fie corect informați, iar numărul mare de elevi participanți confirmă interesul crescut al acestora față de soluționarea greșelilor istoriei. Aducerea românilor basarabeni acasă este un act de care cu toții suntem responsabil nominal, nu doar politicienii”, a declarat Lulea Marius, co-președintele Platformei Civice Acțiunea 2012.

Programul ,,O oră de istorie pentru Basarabia" a fost derulat cu succes anul trecut în fază-pilot în liceele din Botoșani, București și Suceava, astfel că, în acest an, va avea loc în toate județele României.

Persoanele interesate să se înscrie în calitate de voluntari sau participanți în cadrul acestui proiect sunt rugate să ne contacteze la adresa contact@centrul-cultural-roman.ro. Programa de predare va fi pusă la dispoziție tuturor lectorilor, alături de instrucțiunile proiectului.