O poza de acum 72 de ani a fost pretextul pentru care bucureșteni de toate vârstele au îngenunchiat în dreptul Cercului Militar. Pe 28 iunie 1940 a avut loc o pagină dramatică din istoria românilor: ocuparea teritoriile românești de la est de Prut de către sovietici. Voluntari ai Platformei civice Acțunea 2012 și membri ai grupului România Vie au rememorat acel moment pentru a aduce în actualitate tematica unirii României cu Republica Moldova. Evenimentul s-a înscris într-o manifestație stradală mai amplă sub forma unui marș desfășurat pe Calea Victoriei. În cadrul manifestației, 300 de participanții au solicitat prin scandări și bannere unirea României cu Republica Moldova. Printre bannerele afișate au fost: „28 iunie 1940 – ruperea Patriei”, „Două state – o singură țară”, „1940: suferință, deportări, execuții – 2012: vrem unire, nu discuții”. Cu aceeași ocazie, la Chișinău, în fața ambasadei Rusiei, sute de români basarabeni au cerut respectarea adevărului istoric și refuzarea propunerilor de trasnistrizare a Republicii Moldova. Ei au întâmpinat replica unui grup format de câteva zeci de rusofoni, care nu au avut autorizație pentru contra-protest, fiind încercuiți de numeroase forțe de ordine. Avocatul Mihai Nicolae, prezent la evenimentul din București, a declarat: ,,Este firesc ca societatea românească să memoreze prin metode noi evenimentele care ne-au marcat istoria, așa cum este Ultimatumul Sovietic din 26-28 iunie 1940, care a făcut ca trei zone românești (Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța) să fie supuse unei atroce politici de anihilare identitară.”. “Am ieșit în stradă pentru că știu că tinerii de la Chișinău dau mereu dovadă de patriotism și nici noi nu trebuie să fim mai prejos” a spus Renne Adrian, unul dintre tinerii manifestanți. Video:
Aboneaza-te pentru notificari prin Email