CEDO a sancționat Rusia pentru încălcarea dreptului la educație în regiunea transnistreană.
Aboneaza-te pentru notificari prin Email
CEDO a sancționat Rusia pentru încălcarea dreptului la educație în regiunea transnistreană.
Cine sunt basarabenii care în număr de zeci de mii s-au stabilit în România? De unde vin ei și ce viață au dus în URSS? Ce știau despre România? Sunt numai câteva întrebări cărora am încercat să le găsim răspunsul și să-l facem cunoscut unui public deseori nefavorabil sau de-a dreptul indiferent față de Basarabia.
Duminică, 21 octombrie, la ora 14:00, peste 1000 de bucureșteni vor porni în marș din fața Guvernului (Piața Victoriei) pentru a realiza un tricolor viu și pentru a înainta clasei politice de la București o serie de revendicări pentru apropierea cât mai rapidă de Republica Moldova.
În 2012, când se împlinesc 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei, românii de pe ambele maluri ale Prutului au reamintit tuturor că cele două state românești există nu
mai vremelnic pe hartă despărțite, singurul lucru veșnic fiind neamul românesc.

Școala de Cultură și Afirmare Românească are în vedere pregătirea, stimularea și valorificarea potențialului tinerilor etnici români basarabeni.
Memorandum pentru asigurarea direcției europene a Republicii Moldova Platforma Civică “Acțiunea 2012”, în calitate de reprezentantă a miilor de oameni prezenți la Marșul Unirii din 16 septembrie 2012 solicită Președintelui, Guvernului și Parlamentului să ia măsuri imperative pentru a garanta direcția europeană a Republicii Moldova.
Chișinău, Teatrul de Vară.
Secvență din cardrul emisiunii informative: Mesager
Oameni excepționali din domeniile politic și cultural te invită pe 16 septembrie la Marșul UNIRII: Alexandru Moșanu, președintele primului Parlament al Republicii Moldova, Maestrul Eugen Doga, Nico