SCURT ISTORIC ȘI ACTIVITATE

SECȚIUNEA 9 : SCURT ISTORIC ȘI ACTIVITATE

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 s-a înfiinţat la 17 aprilie 2011, prin aderarea la cauza Unirii a peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi diverse ţări europene.

Pe parcursul anilor 2011, 2012 şi 2013 Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a desfăşurat manifestări publice de informare şi sensibilizare a întregii populaţii din cele două state româneşti cu obiectivul de a conştientiza necesitatea realizării unităţii naţionale.

Astfel, peste 300 de mii de afişe, abţibilduri şi pliante pentru diferite campanii derulate de Platformă, cu participarea a circa 1 000 de voluntari, au fost distribuite pe ambele maluri ale Prutului. Activităţi de informare au fost desfăşurate în toate raioanele Republicii Moldova şi judeţele României. "Blocul meu cunoaşte adevărul", "Aici e România", "Basarabia e România Internaţional", "10 motive pentru Unire", "Obiectiv Basarabia", "Adevărata Basarabie" sau "Suntem moldoveni, deci români" sunt câteva dintre campaniile prin intermediul cărora militanţii şi simpatizanţii Acţiunii 2012 au adus la cunoştinţă factorilor decizionali, dar şi cetăţenilor celor două state româneşti, precum şi opiniei publice internaţionale, că Unirea trebuie să devină prioritate naţională.

Prin eforturile organizaţiilor din Platforma Unionistă Acţiunea 2012, ziua de 31 august (Ziua Limbii Române) a fost sărbătorită simultan la Bucureşti şi la Chişinău în anii 2011 şi 2012. Concomitent a fost marcată şi ziua de 1 Decembrie, în două dintre capitalele Unirii din 1918, Alba Iulia şi Chişinău, dar şi în alte oraşe: Iaşi, Bălţi, Tighina, Nisporeni. Cei 785 de membri ai Parlamentului European au primit tot cu ocazia Zilei Naţionale a României din 2012 culegerea de documente ”Pactul Ribbentrop – Molotov şi agresiunea sovietică împotriva României”. Ziua de 28 iunie, dată care reprezintă o cotitură dramatică în istoria României prin ocupaţia sovietică a nord-estului teritoriului românesc, cunoscut sub denumirea generică de "Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei", a fost comemorată în 2012 simultan în capitalele celor două state româneşti.

În decursul ultimilor doi ani, la iniţiativa noastră, zeci de mii de oameni au manifestat pentru Unire în oraşe de pe ambele maluri ale Prutului, precum Bălţi, Cahul, Iaşi sau Sibiu. Cele mai ample manifestaţii stradale, la care au participat peste 10 000 de persoane care au solicitat politicienilor să îşi asume realizarea obiectivului Reîntregirii, au avut loc pe 16 septembrie 2012, la Chişinău şi pe 20octombrie 2013, la Bucureşti.

Alte evenimente la care au participat voluntarii Platformei au fost flash-mob- urile menite să amintească de anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist în 1812, prezenţa pe malul râului Prut pentru a readuce în memorie Podurile de flori la 20 de ani de la eveniment, comemorarea eroilor români la Cimitirul de Onoare de la Ţiganca, sfinţirea primei biserici româneşti din Bugeac după 60 de ani, la Hagi Curda, inaugurarea crucii Mântuirii Neamului Românesc la Nisporeni, comemorarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Platforma Unionistă a lansat în 2012 şi programul Lideri pentru Unire, având ca public ţintă câteva sute de tineri români de pe ambele maluri ale Prutului care au participat la şcoli de vară în localităţi din România şi Republica Moldova. Aceştia au urmat cursuri de pregătire şi ateliere cu tematică unionistă, cursuri de management de proiect, comunicare şi PR, filmare şi fotografiere, creare de site-uri şi bloguri, activism civic, flash-mob- uri, marşuri, cluburi de dezbateri, precum şi creare şi dezvoltare de campanii cu mesaj social.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat numeroase acţiuni prin care românii şi-au exprimat dorinţa înfăptuirii unităţii politice într-un singur stat, într-o Românie care să fie şi a românilor dintre Prut şi Nistru. Printre acestea putem menţiona expoziţii de fotografie cu mănăstirile rupestre din Basarabia şi cu cetăţile româneşti de pe Nistru, proiecţii de film, distribuţia de cărţi noi - în parteneriat cu Institutul Cultural Român - în bibliotecile şcolilor şi liceelor din raioanele Republicii Moldova, organizarea mai multor ediţii ale Şcolii de cultură şi afirmare românească la Bucureşti, Bacău, Roman, Soroca, Sfântu Gheorghe, Constanţa şi Ciorogârla, excursii tematice pe ambele maluri ale Prutului, lansări de carte, campanii de ajutorare a combatanţilor războiului de pe Nistru sau dezbateri la Parlamentul României.

În perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din România din 9 decembrie 2012, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a înaintat tuturor candidaţilor Pactul pentru Basarabia, un angajament şi un set de măsuri concrete, la nivel de asumare publică, legislativ, economic, educaţional şi instituţional, care trebuie implementate pentru înfăptuirea Unirii celor două state româneşti. Documentul programatic a fost semnat de 607 candidaţi, de la toate partidele politice. Dintre aceştia, peste 100 au devenit parlamentari, iar în mandatul 2012-2016 avem speranţa că vor îndeplini prevederile care au drept scop aducerea acasă a românilor de peste Prut. În acest sens primii paşi au fost făcuţi, o parte din prevederile pactului fiind deja îndeplinite: apariţii publice în care să susţină Reunirea celor două state româneşti şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului; discursuri în plenul Parlamentului care amintesc de necesitatea refacerii unităţii naţionale a neamului românesc prin Reunirea cu Republica Moldova, ţinute cu ocazia sărbătorilor naţionale şi nu numai; adoptarea proiectului de lege care instituie ziua de 31 august drept "Ziua limbii române", sărbătorită concomitent şi în Rep. Moldova; schimbarea conducerii Institutului Cultural Român-Chişinău şi numirea unei peroane competente care serveşte în mod real intereselor româneşti.

În 2013, la aniversarea zilei de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, organizaţiile componente ale Platformei au marcat ziua de 15 ianuarie atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău. Totodată, membrii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 au organizat mai multe acţiuni pentru a sărbători 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859. Bucureşti, Chişinău, Piteşti, Iaşi, Timişoara, Botoşani, Balş, Petroşani sau Craiova sunt câteva dintre oraşele româneşti care au marcat ziua Micii Uniri.

Cu ocazia zilei de 27 martie, în anul 2013, Platforma Unionistă a organizat o serie de evenimente pe ambele maluri ale Prutului, menite să marcheze cei 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. S-au desfăşurat concerte şi piese de teatu la Chişinău şi Bălţi, concursuri oratorice şi de eseuri la Suceava şi Bacău, flash-mob-uri şi manifestaţii la Buzău, Alba Iulia, Galaţi, Balş, Piteşti, Craiova şi Iaşi. La Bucureşti s-a organizat o dezbatere în Parlament, o aniversare a Basarabiei şi a Unirii la Clubul Ţăranului Român, iar seara a fost una festivă dedicată făuritorilor Unirii. Apogeul evenimentelor l-a reprezentat spectacolul inedit de la Chişinău, „Dacii şi Romanii”, o lecţie de istorie vie a poporului nostru.

Acţiunea 2012 a amintit de-a lungul anului şi de evenimentele mai putin fericite din istoria noastră prin omagierea poetului naţional Grigore Vieru, comemorarea eroilor căzuţi în războiul moldo-rus din 1992 şi prin organizarea unui flash-mob cu ocazia zilei ocupaţiei sovietice a Basarabiei, nordului Bucuvinei şi Ţinutului Herţa.

O campanie amplă a avut loc în perioada 1-5 aprilie 2013, când peste 300 de voluntari au susţinut cursuri de informare asupra trecutului şi prezentului provinciei româneşti Basarabia, dar şi asupra realităţii românilor de la est de Prut cu scopul de a sesiza necesitatea implicării active a tinerilor în procesul de readucere a Basarabiei acasă. Atunci, peste 10 000 de elevi din toate judeţele României au fost implicaţi în cadrul campaniei „O oră de istorie pentru Basarabia”, proiect ce s-a desfăşurat în peste 120 de licee din ţară.

Cu ocazia zilei tricolorului, sărbătorită anual în Republica Moldova la 27 aprilie, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat o serie de acţiuni menite să promoveze tricolorul şi subiectul unirii. Sub genericul „Uniţi sub Tricolor”, s-a desfăşurat pentru douăsprezece echipe de fotbal unioniste,competiţia sportivă „Cupa Unirii”. În şcolile din Basarabia s-a ajuns cu campania „Tricolor pentru şcoala ta”, desfăşurată în perioada 2-27 aprilie 2013, când voluntarii platformei au distribuit panglică tricoloră în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova.

Pe parcursul verii au fost organizate două ediţii ale proiectului “Istoria de lângă noi”, ce presupune un program de perfecţionare pentru cadrele didactice din Republica Moldova, program de care au beneficiat 60 de profesori. Obiectivele proiectului au fost de a oferi un cadru favorabil de conlucrare a profesorilor din Republica Moldova în vederea promovării istoriei şi a valorilor naţionale, de interacţionare cu omologii din România şi de stabilire a unor activităţi ulterioare comune ale cadrelor didactice în spaţiul românesc, indiferent de frontiere.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a desfăşurat cea mai amplă campanie de strângere de semnături pentru apropierea dintre România şi Republica Moldova, sub genericul ,,Aducem Basarabia acasă”. Voluntarii Platformei din toate judeţele României au colectat în perioada aprilie-iulie 2013 peste 117 000 de semnături prin corturi şi puncte de informare montate în centrul fiecărui oraş important. Semnăturile s-au strâns pentru susţinerea unei iniţiative legislative cuprinzând prevederi din „Pactul pentru Basarabia”. În ultima luna a campaniei s-a organizat la nivel naţional “Caravana Unirii”, când s-au colectat semnăturile din toate judeţele ţării. Succesul campaniei de semnături a permis introducerea proiectului de lege în Parlament, unde se află, în prezent, în dezbatere. Printre prevederile cele mai importante se numără crearea unei instituţii în subordinea primului ministru care să se ocupe de coordonarea strategiilor pentru cel de al doilea stat românesc, obţinerea mai uşoară a vizelor de intrare în România de către românii de peste Prut precum şi integrarea basarabenilor în viaţa socio-culturală din România.

În urma embargoului impus de Rusia pentru vinurile din Republica Moldova, Acţiunea 2012 a demarat o campanile de susţinere a vinurilor basarabene şi implicit de sprijinire a celui de-al doilea stat românesc în contextual şantajului economic din partea Moscovei. Astfel, voluntarii Platformei Unioniste au încercat să convingă proprietarii hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor din oraşele României să includă în meniurile lor vinurile produse în Republica Moldova.

Cu ocazia Zilei Naţionale, pe lângă sărbătorirea Unirii concomitent la Alba Iulia şi la Chişinău, fapt devenit deja tradiţie pentru Platforma Unionistă Acţiunea 2012, anul acesta s-a desfăşurat şi campania “Arborează tricolorul pentru Unire” prin care românii de pe ambele maluri ale Prutului au fost încurajaţi să-şi afişeze în acest mod dorinţa de Reîntregire naţională.

La final de an, cu prilejul sărbătorilor, voluntarii şi simpatizanţii Platformei Unioniste s-au mobilizat într-o campanie de strânegere de donaţii pentru copiii de la orfelinatul-internat din Tighina, Basarabia. Cuverturi, lenjerii de pat, prosoape, dulciuri şi hăinuţe sunt lucruri care s-au strâns pentru copiii de la acest orfelinat supus presiunilor separatiştilor transnistreni.

Platforma Unionistă va continua seria manifestărilor publice pe tot parcursul anului 2014, cu speranţa că tot mai multe persoane se vor alătura activ curentului unionist.

 

O parte din organizațiile care s-au implicat în Plaforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 până acum:

Lista este deschisă tuturor organizațiilor apolitice care doresc să susțină unirea Republicii Moldova cu România. Dacă organizația din care faci parte dorește să se implice activ în activitățile din cadrul ACȚIUNEA 2012, contactează-ne.

Layout Settings