Sâmbătă, 25 iunie, în cadrul adunării generale a grupului de iniţiativă „Anul 1812” a fost luată decizia de transformare a grupului în organizaţie nonguvernamentală, sub numele de Mişcarea Civică „Anul 1812”, al cărei preşedinte a fost desemnat istoricul Ion Negrei. Peste 1000 de persoane și organizații, printre care și toate organizațiile componente ale Platformei civice Acțiunea 2012, au semnat declaraţia inițiată de grup în data de 15 mai , care şi-a stabilit drept obiective culturalizarea societăţii civile prin conştienzarea trecutului istoric al R. Moldova, organizarea mai multor manifestaţii pe parcursul unui an cu privire la împlinirea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist şi convingerea instituţiilor abilitate de a introduce disciplina Istoria Românilor la examenele de Bacalaureat.
La evenimentul găzduit de Uniunea Scriitorilor au participat oameni de cultură, istorici, jurnalişti şi simpli cetăţeni, în semn de solidaritate şi susţinere faţă de membrii grupului de iniţiavă. Printre invitaţi s-au aflat Dorin Chirtoacă, primarul mun. Chişinău, care a adresat un mesaj de felicitare iniţiatorilor Mişcării şi care a subliniat importanţa cunoaşterii istoriei autentice, Alexandru Moşanu, Membru de Onoare al Academiei Române, preşedintele Grupului de iniţiativă „Anul 1812”, Constantin Tănase, directorul fondator al Cotidianului TIMPUL, preşedintele fundaţiei cultural-istorice „Anul 1812”, Ion Negrei, preşedintele al Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova, istoricii Mihai Taşcă, Demir Dragnev, Gheorghe Negru, precum şi scriitorii Nicolae Dabija şi Arcadie Suceveanu.
Pe această cale, Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 salută constituirea Mişcării Civice ,,Anul 1812” şi îşi afirmă sprijinul pentru realizarea obiectivelor acesteia, în speranţa clarificării şi mediatizării tuturor aspectelor referitoare la actul anexării părţii de răsărit a Principatului Moldovei de către Imperiul Rus precum și a apropierii dintre cetățenii celor două state românești de astăzi.
26 iunie 2011
Platforma civică ACȚIUNEA 2012
Salut constituirea Miscarii civice “Anul 1812″, dar nu inteleg, cum poate fi numita rapirea Basarabiei Eveniment? Asa a zis Ion Negrei! Sa te crucesti, nu alta!
DA, se poate de spus :
” un trist eveniment din istoria noastra” din pacate.
Sau, mai direct – ocuparea Moldovei de Est de catre
Imperiul tarist. Sau: venirea ocupantilor rusi peste noi.
Sau: cotropire, furt, rapt, dezmembrare, anexare cu forta,etc.
Oricum n-ai spune-o, tot HOTIE ramâne !
IMPORTANT acum este sa avem inteligenta, mintea, fortele si curajul sa restabilim vechile hotare dintre Nistru si Prut,
cele ale Marii Dacii de la 1918.
Bravo salut aceasta initiativa o semnez si va sustin in continuare
Dacă este posibilitate de adus la cunoştinţă prin intermediul foi volante, plancarde ş.a. în raioanele de nord Briceni, Edineţ, Ocniţa etc.